Partea nord-vestică a Principatului Moldovei, cunoscută ulterior sub denumirea de Bucovina, a devenit o provincie a Imperiului Habsburgic în 1775. De la anexare şi până la dizolvarea monarhiei austro-ungare în 1918, Bucovina a rămas o provincie imperială germană şi, implicit, un subiect al diverselor măsuri care au transformat cartografia într-o ştiinţă modernă.
Puţin cunoscute şi valorificate, în prezent dispersate în mai multe arhive din Viena (Austria), Suceava, Bucureşti (România) sau Cernăuţi (Ucraina), hărţile habsburgice ale Bucovinei ne oferă astăzi o perspectivă unică privind progresele cartografice din regiunile imperiale de graniţă şi ilustrează, secvenţial, preocupările şi interesele statului în diverse perioade cronologice.
Cartografierea Theresiano-Iosefină
- Cea mai veche cartografiere sistematică a imperiului a fost ordonată de Maria Theresa în 1763. Ca urmare, până în 1785, au fost cartografiate toate provinciile habsburgice dar şi alte regiuni de interes, precum Moldova dintre Carpaţi şi Siret sau Ţara Românească (cu excepţia raialei Brăila).
- Materialele cartografice elaborate de personalul militar au avut un caracter strict-secret, au fost accesibile unui număr restrâns de ofiţeri de rang superior şi au rămas, în bună măsură, necunoscute publicului. Pentru realizarea lor au fost utilizate instrumentele limitate ale epocii și nu a existat o raportare la coordonatele geografice.
A. În nord-vestul Moldovei, primele investigaţii cartografice austriece au precedat anexarea Bucovinei şi au fost un produs al necesităţilor militar-administrative de integrare în cadrul Imperiului a provinciilor învecinate principatului. Între 1769 şi 1773, când Transilvania a fost cartografiată, ofiţerilor implicaţi li s-a solicitat să realizeze reprezentări detaliate ale regiunii carpatice de frontieră, inclusiv pentru o parte din teritoriile interne ale Moldovei şi Ţării Româneşti.
Cu ocazia vizitei sale în Transilvania şi Galiţia din 1773, Iosif al II-lea a criticat aceste rezultate preliminare şi a impus suplimentarea activităţilor cartografice în regiunea de graniţă până la finalul anului. În plus, împăratul a recunoscut oportunitatea unei conexiuni teritoriale între Transilvania şi Galiţia de Est (anexată de la Polonia în 1772) prin partea de nord a Moldovei şi a solicitat cartarea integrală a regiunii. Cu acest prilej, o parte dintre ofiţerii deja implicaţi în activităţile de cartografiere din Galiţia de Est au fost detaşaţi în regiunea de interes iar informaţiile de natură geografică acumulate au avut un rol important în argumentarea viitoarelor pretenţii de anexare.
Reprezentarea cartografică a zonei de frontieră transilvănene şi cea a „coridorului galiţian” au fost proiecte cartografice expeditive, diferite, dar parţial suprapuse, ce trebuiau să asigure informaţii privind relieful, distribuţia pădurilor, râurilor, aşezărilor umane şi căilor de transport, pentru eventuale operaţiuni militare, conform standardelor vremii.
- Primul dintre ele a căzut în sarcina regimentului de graniţă moldo-valah şi a fost coordonat de maiorul Jeney. Include 103 de foi de hartă ce acoperă fâșia de frontieră carpatică a provinciei1. Dintre acestea, 16 acoperă partea de sud-vest a teritoriului ce va fi anexat în 1775. Foile au fost asamblate folosind sistemul utilizat în Transilvania, astfel că se asigură o perspectivă geografică unitară asupra teritoriilor învecinate din est şi sud.
Sursa: maps.arcanum.com (harta) & wikipedia.org (schema de asamblare a foilor).
- In nordul Moldovei, lucrările au continuat între 1773 şi 1775, în paralel cu activităţile de cartografiere a Galiţiei de Est şi ocuparea de facto a Bucovinei. Rolul principal i-a revenit aici lui Friedrich von Mieg, însărcinat în 1772 cu delimitarea frontierei sud-estice a Galiţiei (în Pocuţia). In acest context, ofiţerul german a subliniat importanţa strategică a unei avansări militare către est şi a documentat prin schiţe şi rapoarte, faptul că, graniţa Pocuţiei istorice s-ar fi extins pe teritoriul Moldovei. Argumentele identificate, deşi controversabile şi tendențioase, au oferit un pretext Austriei pentru anexarea teritorială a regiunii şi au fost apreciate de împărat. Ca urmare, la începutul anului 1774, Mieg a fost avansat la gradul de maior şi a primit ordinul de a întocmi hărţi mai precise ale teritoriului cuprins cu aproximaţie între râurile Nistru şi Bistriţa. Prima cartare detaliată a nord-vestului Moldovei şi documentarea unei frontiere mai avansate a Monarhiei s-au efectuat incognito, în contextul unei înţelegeri cu armata rusă de ocupaţie, prin intermediul unui detaşament de 30 de militari transferați din Galiţia de Est. Sfârşitul războiului ruso-turc a accelerat finalizarea activităţilor cartografice iar hărţile austriece au reprezentat instrumente valoroase în negocierile ulterioare cu Imperiul Otoman.
Cartografierea Bucovinei de la începutul anilor 1770 a fost slab ancorată în măsurători precise și a depins în mare măsură de evaluări vizuale rapide. Ca urmare, după anexarea din 1775, mai mulți ofițeri au fost transferaţi aici pentru a aplica modificări/corecţii şi a finaliza asamblarea a foilor de hartă. Această activitate s-a încheiat în 1776.
Prima hartă detaliată a Bucovinei a fost realizată inițial la o scară militară dublă (circa 1:57.600) și include 71 de foi principale, două foi suplimentare către vest (acoperind regiunea adiacentă din Maramureș), o pagină de titlu și o hartă index. Potrivit lui J. Paldus, în cadrul Arhivei de Război din Viena existau două versiuni – foile originale și o copie actualizată (1777), ușor diferite în ceea ce privește conținutul2. În 1778, harta a fost mărită la scara militară standard (circa 1:28.800) sub coordonarea maiorului Mieg. Această variantă include 72 de foi de 64×42 cm, identice ca extensii cu cele realizate la scara 1:57.600, o hartă index și o pagină de titlu (cartuş) ce prezintă o negociere amicală între austrieci şi turci în apropiere de cetatea Hotinului3.
Ca urmare a eforturilor ofițerilor habsburgici din 1773-1778, cunoștințele geografice referitoare la nordul Moldovei au fost îmbogăţite semnificativ, diversele reprezentări cartografice realizate în această perioadă (schiţe sau hărţi la diferite scări) evidențiind, cu precădere, detaliile strategice și militare relevante. Cu o suprafață ușor diminuată faţă de pretențiile inițiale, districtul „Moldovei austriece” acoperea 10,441 km2 și cuprindea o populație relativ redusă de 71.750 locuitori, respectiv 281 de localităţi.
B. Administrarea și gestionarea economică ulterioară a noii provincii au adăugat totuși mai multe provocări pentru monarhia austriacă decât integrarea sa politică, subliniind necesitatea unor noi descrieri cartografice. Acest aspect era subliniat indirect şi de lideri locali, precum boierul Vasile Balș, care declara că:
„în Bucovina se întâlnesc multe certuri și greutăți, prin împărţirea terenului între boieri şi ţărani” ….. “aproape nu este niciun lot de pământ, fără a fi încurcat în certuri de hotare..”.
La momentul anexării, nu existau înregistrări oficiale cu privire la proprietarii de terenuri în Bucovina și nici delimitări sau marcaje exacte ale terenurilor deţinute. Era dificil astfel să separi bunurile statului de cele private sau domeniile deținute de nobilii moldoveni şi mănăstirile ortodoxe din afara granițelor monarhiei. Aceste probleme, ce afectau în cele din urmă colectarea impozitelor, au fost în atenția oficialilor habsburgici încă din 1777, deși analizele și delimitarea proprietăților funciare au început abia în 1781-1782, odată cu înființarea unei comisii speciale de anchetă. Principalele sarcini ale acestei comisii au presupus investigarea și delimitarea pe cheltuiala statului a tuturor moșiilor ereditare din Bucovina (pe baza analizei hrisoavelor sau a martorilor), elaborarea protocoalelor și emiterea actelor de proprietate. Dacă un proprietar poseda mai multe moșii sau sate alăturate, acestea erau concatenate şi se definea/delimita un domeniu unic. Ancheta a fost, teoretic, finalizată în 1784.
- În paralel cu activitatea comisiei de reglementare, în 1782 au fost realizate şi primele planuri cadastrale. Spre deosebire de anchetele anterioare, cartografierea utilizării terenurilor și delimitarea lor administrativă au fost făcute de 24 de ingineri civili, conduși de Johann Budinsky. Până în primăvara anului 1783, geometrii civili au cartografiat domeniile a 40 de localităţi, majoritatea situate în jumătatea nordică a provinciei. Acestea au fost reprezentate în plan la scări variabile, de la 1:4.800 la 1:14.400, folosind foi unice sau multiple (în total 117 foi) ce evidenţiau o serie de elemente necesare estimării impozitelor – precum limitele/dimensiunile parcelelor sau tipul de utilizare a terenului (de unde caracterul economic al reprezentărilor). Inițiativa Consiliului Aulic de Război de a folosi ingineri civili în scopul cartografierii economice a provinciei a fost criticată, în scurt timp, de Iosif al II-lea, deoarece presupunea costuri mai mari – evaluate la circa 300.000 florini (de șase până la șapte ori mai mari decât în cazul utilizării personalului militar), iar activităţile au fost oprite.
- Din mai multe motive și, în special, ca urmare a deciziei împăratului de a reforma sistemul de impozitare funciară în toată monarhia, cartografierea economică a Bucovinei a fost reluată în 1786. Coordonarea lor a fost atribuită căpitanului Frantz Xaver Hora von Otzellowitz, detașat în acest scop din zona Banatului. Spre deosebire de misiunea lui Budinsky, lui Otzellowitz i s-a cerut să realizeze o hartă cu caracter economic a Bucovinei mai ieftină, mai rapid și mai generală („summarische geometrische Aufnahme”), la scara militară. Prin urmare, era de așteptat ca activitatea să fie finalizată într-un an. Izbucnirea unui nou război ruso-otoman a complicat însă finalizarea lucrărilor. Ca aliat al Rusiei, Austria a fost obligată să intervină în conflict, iar pregătirile militare au presupus inclusiv întoarcerea militarilor cartografi detașați la regimentele lor. Cu sprijinul inginerilor civili, cartografierea economică a provinciei a fost încheiată în 1789, în paralel cu cartografierea părţilor învecinate ale Moldovei, ocupate vremelnic de trupele imperiale.
Spre deosebire de harta militară a lui Mieg, harta lui Otzelowitz cuprinde doar teritoriul provinciei. Este alcătuită din 55 de foi, o hartă index şi o foaie de titlu. Dimensiunile standard şi scara de reprezentare folosită sunt similare foilor militare (64×42 cm, scara 1:28.800)4. Ţinând cont de lipsa elementelor cadrului extern (ex. titlu, numărul foii – prezente la Mieg), schiţarea fină, în creion, a cartuşului pe pagina de titlu, tăierea şi reasamblarea unor regiuni în cadrul foilor, prezenţa unor diferenţe la nivel de culoare sau de semne convenţionale, este evident caracterul său de schiţă originală sau „brouillon”. Conform titlului, în procesul de realizare s-a utilizat metoda reducerii la scară a planurilor mai detaliate anterior întocmite, urmată de combinarea/alipirea regiunilor vecine. Este greu de precizat dacă această tehnică a fost utilizată doar pentru domeniile funciare cartografiate anterior de Budinsky sau au existat si alte planuri la fel de detaliate pentru restul teritoriului. Cel mai probabil însă, pentru jumătatea nordică au fost folosite datele deja existente, în timp ce partea sudică a fost cartografiată cu planşeta, direct la scara solicitată. Schema de asamblare a foilor este diferită de cea a lui Mieg (sistemul transilvănean) şi respectă sistemul folosit în Galiţia: Bucovina era deja la finalizarea lucrărilor o parte (cerc administrativ) al acesteia.
Deosebit de interesante şi valoroase sunt elementele de conţinut. Fondul hărţii este reprezentat de culorile asociate utilizării terenurilor, evidenţiate şi în cadrul legendei din pagina de titlu – roz pentru vetrele localităţilor, galben pentru terenurile cultivate, verde închis pentru pajişti, verde deschis pentru păşuni comunale şi gri pentru păduri. Pe anumite foi relieful este reprezentat prin intermediul metodei haşurilor. În plus faţă de simbolurile precizate, se pot identifica cu uşurinţă numeroase corpuri de apă (râuri şi lacuri), arealele mlăştinoase, drumurile, bisericile şi casele, mori, locuri de trecere cu bacul, puncte de triangulaţie şi, mai ales, movilele/reperele folosite pentru delimitarea proprietăţilor. În funcţie de acestea, sunt conturate, prin linii colorate, 189 de domenii funciare inventariate de comisia Metzger, iar prin linii punctate moşiile subordonate domeniilor (ex. unele domenii includ proprietăţile învecinate ale unei singure mănăstiri, altele cuprind terenuri ale statului sau, comasează proprietăţi private ale răzeşilor, mazililor sau marilor boieri şi o parte cuprind proprietăţi mixte/amestecate – private şi ale bisericilor din afara graniţelor). Comparativ cu harta lui Mieg, numărul de toponime este, de asemenea, semnificativ mai mare, probabil ca urmare a zelului comisei de reglementare funciară.
Prin metodele de colectare a datelor folosite şi detaliile reprezentate, harta lui Otzelowitz reprezintă un produs net superior produselor cartografice anterioare. Ea permite astăzi, cu o acurateţe rezonabilă, evaluarea modului de utilizare a terenurilor şi identificarea limitelor proprietăţilor de la finalul secolului al XVIII-lea, respectiv, poate fi considerată prima hartă a unităţilor administrativ-teritoriale din Bucovina (unităţile teritoriale fiscale, chiar dacă nu presupuneau prezenţa unei localităţi, au stat la baza împărţirii administrative din secolul al XIX-lea).
Principalul defect al înregistrărilor cartografice iosefine a fost faptul că s-a lucrat de la „mic la mare”, la nivel local, fără a exista un cadru general. În consecinţă, în 1792, când s-a încercat lipirea hărţilor militare ale provinciilor, cu scopul de a se obţine o reprezentare generală a monarhiei, au fost evidente distorsiunile şi caracterul neuniform al cartărilor .
Cartografierea Franciscană
Acest aspect l-a determinat pe împăratul Francisc I să ordone în 1806 o nouă cartografiere a provinciilor, într-un mod mai organizat şi pe baze ştiinţifice. În paralel cu noile recunoaşteri militare, încă din august şi octombrie 1806, Cancelaria Aulică a fost însărcinată să elaboreze un nou sistem uniform de impozitare a proprietăţilor funciare. Demersul a fost unul sensibil şi a necesitat o perioadă îndelungată de pregătire, rezultatul fiind introducerea cadastrului stabil prin decretul imperial din 23 decembrie 1817. Acest act ordona efectuarea unor măsurători cadastrale în toate provinciile germane şi italiene ale monarhiei, exceptând teritoriile aflate sub suzeranitatea Coroanei maghiare (Ungaria, Transilvania, Croaţia, Slavonia, Voievodina, Banatul Timişoarei), în care lucrările vor începe abia în 1849. Întrucât cele două activități de cartografiere, au fost desfășurate în paralel și au progresat în mod independent, de la început s-a pus problema complementarității lor. În acele regiuni în care înregistrările cadastrale erau realizate, Statul Major trebuia să recurgă la reducerea detaliilor la scara militară, în locul unor noi recunoașteri topografice. Cartografii trebuiau deci doar să includă detaliile privind relieful (folosind un sistem de hașuri) și, eventual, să facă corecții acolo unde era necesar.
În cadrul procesului de realizare a noilor materiale cartografice (militare şi cadastrale) un element de noutate l-a constituit dezvoltarea progresivă, către est, a unei reţele stabile de puncte de triangulaţie (a unei sistem geodezic). Aceasta trebuia să asigure scheletul determinărilor efectuate pe teren cu planşeta (triangulaţiei grafice) şi, mai ales, precizia poziţionării geografice a detaliilor observate (râuri, drumuri, localităţi, păduri etc.). Conform practicilor vremii, premisa măsurătorilor o reprezenta determinarea lungimii unei baze (o latură a triunghiului iniţial). Această activitate trebuia efectuată cu maxim de precizie, de aceea terenul ales era bine să fie cât mai uniform.
La scurt timp după emiterea ordinului de realizare a Cadastrului Franciscan, în 1818, au început şi în Bucovina lucrările de inventariere a terenurilor. Întrucât la momentul respectiv reţeaua de triangulaţie militară nu fusese încă extinsă în teritoriile estice ale monarhiei , provincia a beneficiat de construcţia unei reţele proprii de puncte de sprijin (în intervalul 1818-1820). În acest scop, a fost detaşat aici conducătorul uneia dintre echipele de triangulaţie de pe coasta nordică a Mării Adriatice (cercurile Triest şi Fiume) – prim-locotenentul Alois Hawliczek. Acesta trebuia să coordoneze măsurarea unei baze geodezice în Depresiunea Rădăuţiului – unitate de relief generoasă ca întindere, fără denivelări topografice semnificative şi poziţionată relativ central în cadrul provinciei. Baza geodezică măsurată de Hawliczek în intervalul 24 septembrie – 30 decembrie 1818 avea capătul vestic în apropiere de localitatea Gălăneşti iar cel estic, la sud de Andrasfalva (Măneuţi) – circa 9.861 m. Supervizarea activităţilor a revenit colonelului Ludwig August von Fallon, în calitatea sa de referent al lucrărilor astro-trigonometrice din cadrul direcţiei de măsurători a Comisiei Superioare de Reglementare a Impozitului Funciar.
La încheierea lucrărilor geodezice din Bucovina (1820), capetele bazei de triangulaţie au fost marcate prin monumente de piatră inscripţionate – primele marcaje geodezice cunoscute de pe teritoriul actual al României. Din păcate, doar cel din capătul vestic (Gălăneşti) a supravieţuit până astăzi. Inscripţia latină existentă menționează:
„DIN PORUNCA LUI FRANCISC I, ÎMPĂRATUL AUSTRIEI,
SUB CONDUCEREA LUI CHRISTIAN WURMSER,
ŞEFUL COMISIEI AULICE PENTRU IMPOZITELE ORÂNDUITE
POTRIVIT CU INTERESELE DOMENIILOR,
S-A PUS ACEST MONUMENT CA FUNDAMENT ÎN AMINTIREA ACTIVITĂŢII ICONOGRAFICE DESFĂŞURATE SUB AUG[UST] FALLON,
CONDUCĂTORUL OPERAŢIUNILOR ASTRONOMICO-TRIGONOMETRICE,
ÎN BAZA LEGII CADASTRULUI DIN
23 DECEMBRIE 1817.
PUSĂ ÎN ANUL DE LA CHRISTOS 1820. BORNA DE VEST”5
Punctele determinate prin metode trigonometrice au constituit suportul măsurătorilor cadastrale – operaţiuni efectuate de geometri.
Planurile cadastrale ale provinciei au fost realizate în perioada 1819-1823 şi apoi, reactualizate/completate între 1854-1856. Pentru majoritatea planşelor cadastrale s-a folosit scara 1:2.880 (de 10 ori scara militară). Întrucât Bucovina a fost una puţinele provincii habsburgice în care măsurătorile cadastrale au precedat recunoaşterile militare, noile hărţi întocmite de Statul Major au fost realizate prin reducerea la scară (1:28.800) a planurilor cadastrale şi completarea lor cu detalii topografice. Acestă operaţiune a început în perioada 1828-1830, când au fost realizate doar 28 de secţiuni şi va fi finalizată abia în 1863.
Un moment de referinţă în istoria geodeziei europene l-a reprezentat anul 1864, când a fost înfiinţată „Asociaţia pentru măsurarea gradelor din Europa Centrală”. Aceasta avea ca scop principal determinarea formei şi dimensiunilor Pământului, prin măsurarea unor arce de meridiane şi paralele, lucrare ce necesita racordarea triangulaţiilor geodezice din diferite ţări. Încă de la început, Asociaţia a pledat pentru uniformizarea metodelor de lucru/echipamentelor folosite, respectiv, utilizarea sistemului metric în determinarea bazelor geodezice şi construcţia etaloanelor. Acest sistem va fi introdus treptat în Imperiul Austro-Ungar, odată cu 1871.
Cartografierea Francisco-Iosefină
În acest context, în septembrie 1872, împăratul Franz Joseph a decis o nouă cartografiere militară a monarhiei. Faţă de etapele anterioare, noile instrucţiuni prevedeau utilizarea sistemului metric, determinarea precisă a altitudinilor, redarea topografiei prin intermediul curbelor de nivel și folosirea unui sistem unitar de coordonate. Noile hărţi militare au fost realizate la scara 1:25.000, în timp ce pentru hărţile cadastrale s-a folosit scara 1:2.500. Teritoriul Bucovinei a fost cartografiat conform noilor cerinţe între 1873-1874, folosind variante reduse a foilor cadastrale, operaţiune care a antrenat 32 de cartografi.
Cu ocazia noilor recunoaşteri militare din provincie au fost efectuate şi lucrări necesare racordării reţelelor de triangulaţie austriece şi ruse, peste teritoriul Moldovei. Această activitate a avut o importanţă deosebită pentru România, care nu dispunea de o hartă modernă a provinciilor unificate şi nici de personalul tehnic sau de fondurile necesare realizării ei. Ca urmare, în 1873, când s-a decis debutul triangulaţiilor geodezice şi efectuarea măsurătorilor topografice, lucrările au început din nordul Moldovei, unde construcţia reţelei putea să se bazeze pe moment „pe datele precise şi technice ale triangulaţiunei executate în ţările vecine” . Responsabili de acest proiect au fost „cei trei Constantini” – colonelul C. Barozzi (şeful Depositului de Răsboi), căpitanul C. Căpităneanu (responsabil cu lucrările astronomo-trigonometrice) şi căpitanul C. Brătianu (responsabil cu partea cartografică). Pe parcursul anului 1873, cei trei ofiţeri au participat la activităţi de identificare a punctelor de triangulaţie în districtele Iaşi, Botoşani, Dorohoi şi Suceava şi au avut în vedere posibilităţile de racordare a reţelei româneşti cu cele din Basarabia şi Bucovina.
În Bucovina, comisia română, împreună cu cea austriacă – condusă de căpitanul de origine cehă Robert Freiherr Daublebsky von Sterneck, au determinat elementele de conexiune ale reţelelor geodezice din cele două țări. Întrucât reţeaua română nu dispunea de o bază geodezică proprie iar Depositul de Răsboi nu avea mijloacele necesare determinării, a fost folosită pentru calcule baza austriacă de la Rădăuţi. Aceasta a fost remăsurată parţial în octombrie 1874, de către căpitanul Sternek, operaţiune la care a asistat şi Căpităneanu. Spre deosebire de măsurătorile din 1818, din capătul de vest s-a măsurat acum o linie de doar 2.416 stânjeni vienezi (4.566,24 m), noul capăt estic fiind poziţionat la sud de localitatea Frătăuţii Vechi.
Dezvoltarea progresivă către sud a reţelei geodezice din Moldova a constituit preambulul ridicărilor topografice (1875-1893) şi realizării hărţii Moldovei . În amintirea măsurătorilor efectuate de echipa mixtă austriaco-română în 1874, a fost amplasată atunci o altă placă comemorativă pe monumentul din Gălăneşti (faţada estică; nu se mai păstrează astăzi), în timp ce noul capăt estic al bazei geodezice a fost marcat cu o bornă simplă, inscripţionată.
În urma acestei analize retrospective privind activităţile geodezice şi cartografice din Bucovina se pot distinge progresele remarcabile realizate în decurs de un secol (1773-1874) de administraţia austriacă. Acestea sunt materializate în prezenţa unui volum impresionant de hărţi cu o acurateţe fără precedent, realizate la cele mai înalte standarde ale perioadei de referinţă: o adevărată „moştenire ştiinţifică” privind evoluţia peisajului geografic, unică în spaţiul extracarpatic românesc. În cadrul ei, un loc aparte îl ocupă şi monumentul de la Gălăneşti (1820) – cel mai vechi monument geodezic de pe teritoriul României de care se leagă, direct, asamblarea foilor cadastrale şi, indirect, dezvoltarea geodeziei moderne în ţara noastră. Reţeaua de puncte stabile de triangulaţie creată în Bucovina, în 1818-1820, a fost prima de acest gen de pe teritoriul actual al României şi a permis cartografierea cadastrală a Bucovinei în cel puţin două etape cronologice (1819-1823; 1854-1856). Bucovina a fost astfel printre primele provincii ale Imperiului care au beneficiat de implementarea cadastrului stabil, fiind devansată doar de Austria Inferioară (1817-1824) şi Provinciile Litorale (1818-1822).
- Generalkarte deren Lisieres von der Moldau und der Walachei worin zu entnehmen ist, wie die Sektiones derselben mit jenen der angrenzenden Großfürstentum Siebenbürgen zusammen zu setzen sind, 1769-1773; Arhivele de Război, Viena, AT-OeStA/KA KPS KS B III c 38 ↩︎
- Varianta originală se găseşte astăzi în arhivele vieneze – Brouillons der Bukowiner Aufnahme bestehend in 71 Sectionen (aufgenommen durch den k. k. Generalquartiermeisterstab unter der direction des Major Büschel in den Jahren 1773, 1774 und 1775); Arhivele de Război, Viena, AT-OeStA/KA KPS KS B IXa 424; copia actualizată, destinată iniţial Comandamentului din Galiţia, se află la Bucureşti – Brouillons der Bukowiner Aufnahme bestehend in 71 Sectionen, Arhivele Naționale, ANB C VII 2 ↩︎
- Plan des Bukowiner Districts bestehend in 72 Sections, welche in den Jahren 1773, 1774 und 1775 von einem departement des kaisl. königl. Generalstabes geometrisch aufgenommen worden. In Arhivele de Razboi din Viena se mai regăseşte doar fişa de inventar (AT-OeStA/KA KPS KS B IXa 425) în care se specifică „Diese Karte wurde unter der direction des Major Mieg im Jahr 1778 in das einfache Militär-Maß, 1’’=400o, übertragen” şi se aminteşte lipsa hărţii începând cu anul 1969. Astăzi se găseşte în România, la Arhivele Naţionale din Bucureşti, cota C VII 1. ↩︎
- Topographische Bukowiner Kreis-Carte, welche aus denen unter der Direction des deutsch banatischen Gränz-Regiments Hauptmann Hora von Otzellowitz oeconomisch aufgenommenen original Grundrissen reducirt und zusammengesetzt worden, bestehend in 55 Sectionen, worinnen alle Dominien Abtheilungen und Grundgattungen ersichtlich; Arhivele de Război, Viena, AT-OeStA/KA KPS KS B IXa 432. Pe lângă varianta la scara 1:28800, Otzellowitz a realizat şi o hartă mai generală a Bucovinei, cu scopul de a completa harta administrativă a Galiţiei şi Lodomeriei, întocmită de abatele Liesganig în 1774 (cca. 1:72.000); ea este intitulată Bukowiner Kreis-Carte reducirt aus denen unter der direction das deutsch banatischen Gränz-Regiments Hauptmann Hora von Otzellowitz aufgenommenen oeconomischen Grundrissen; Arhivele de Război, Viena, AT-OeStA/KA KPS KS B IXa 433 ↩︎
- Ovidiu Bâtă (2009), Un monument de la 1820 dedicat lucrărilor cadastrale, Analele Bucovinei, XVI, 2 (33), p. 433 ↩︎