Deoarece pe teritoriul Bucovinei nu se afla nici o salină care să producă sare gemă sau recristalizată (totul se importa, legal sau prin contrabandă, din Galiția sau Moldova), Curtea Imperială de la Viena a fost preocupată de valorificarea unor zăcăminte locale. Într-o primă etapă, a profitat de prezența izvoarelor sărate și au fost create stabilimente de producere a sării recristalizate prin evaporare din saramura slatinelor cunoscute în zonă, la Solca, Slatina Mare, Trestioara sau Pârtești (1783) și apoi, la Cacica.
În urma unor investigaţii efectuate, în 1790 s-a descoperit zăcământul de sare gemă de la Cacica, aflat la o adâncime de 12 metri şi extins pe o lungime de circa 1 km în direcţia nord-vest; în 1791 a început exploatarea zăcământului prin două gropi (puţuri), de extracţie şi de aeraj, precum şi prin trei orizonturi, pe o întindere de 600 m. Nivelele curate ale sării erau exploatate cu sape şi târnăcoape şi predate spre vânzare în bucăţi de 50 kg. Ca urmare a valorificării depozitelor de sare descoperite la Cacica, restul exploatărilor au fost închise.
